ZIUA BARBATULUI - Leo Burnett & Inbev - o idee

Stateam azi dimineata linistit si beam un pahar de suc cand imi suna telefonul. Era colega mea de echipa si de facultate Luciana. Ce-mi zice ea? "Am o idee! hai sa facem si noi un clip pe youtube apropo de Macarena lui Razvan Matasel". Bun, hai sa facem, zic eu, receptiv si dornic de noi provocari, ca intotdeauna. Si a inceput Luciana sa-mi spuna ideea ei, una foarte tare dupa parerea mea. Ideea Lucianei suna cam asa: o tipa incearca sa se penseze si nu prea reuseste. Apare ea, care spune, evident, "mai fata, ti-am zis de nu stiu cate ori, PRINZI, SI TRAGI! PRINZI, SI TRAGI! apoi bineinteles amandoua se penseaza si apare mesajul: "Nu promitem ca iti vom fi cei mai buni prieteni, dar sunt mari sanse sa te angajam!". Perfect, toate bune si frumoase. Clipul este in curs de a aparea, si o sa-l vedeti, va iesi super tare. Luciana e maestra in a isi duce ideile la bun sfarsit asa ca nu va faceti griji ca nu o sa apara.
Ei, pana aici ok. Dar eu sunt barbat. Nici nu stiu foarte bine cum si de ce se penseaza femeile, si la urma urmei, nici nu stiu daca vreau sa aflu; dar dupa ce am vorbit cu luciana, am vazut un articol pe blog-ul lui Adrian Monoranu, despre Leo Burnett si Inbev, cu ZIUA BARBATULUI, si atunci mi-a venit ideea: Macarena lui Razvan, Pensatul Lucianei si ceva in plus de la mine. Sa va descriu spot-ul:
Apare mare pe ecran, 8 martie. Apoi vedem diverse femei de mai multe varste, bine imbracate, machiate, "pensate", care primesc cadouri si flori de la barbati. Apoi imaginea se concentreaza pe fetele barbatilor respectivi, iar expresia fetei lor este una ca si cum ar visa cu ochii deschisi. Apare un efect in genul cercurilor ce apar in apa cand arunci o piatra si vedem barbatii uitandu-se la TV, la o terasa, iar femeile din cadrul anterior vin si le aduc cate un bergenbier. Apare imaginea cu sticla de bere bine stiuta si mesajul, cu voice over evident: ziua femeii nu exista fara cadouri, iar ziua barbatului nu exista fara bergenbier! Voteaza 5 mai ZIUA BARBATULUI!
Daca Razvan Capanescu a spus ca cei mai buni sunt la OC, si ma refer in primul rand la juriu, organizatori si apoi la noi studentii care am participat, va invit sa comentati si sa veniti cu completari, pentru ca sunt foarte curios ce iese! Si pentru ca din feedback-ul dat de juriu a reiesit ca trebuie sa avem initiativa, talent si tupeu, altfel "ne scuipa sistemul afara", nu am inceput acest demers ca sa fiu un bun prieten celor de la Leo, ci pentru ca exista o sansa sa ma angajeze!

Olimpiadele Comunicarii - V-ati imagina finala fara noi?

Ziceam in articolul precedent de emotii si ceva stres. Ei bine da! Chiar vorbeam cu Marius Balaci inainte sa intram in sala despre cam cum imi imaginez eu membrii juriului si ii spuneam: Sam trebuie sa fie un tip serios care de v auita urat la noi, Capa va face bascalie iar Razvan Matasel are s ane puna intrebari capcana. Evident ca a ras de s-a prapadit si a zis ca nu-i asa nici pe departe, dar nu l-am crezut pana n-am vazut cu ochii mei. In sala, o atmosfera foarte relaxanta dar in acelasi timp alerta. Totul a fost foarte interactiv, toti membrii juriului au fost super de treaba si au punctat minusurile, dar si plusurile, acordandu-ne un feedback foarte util si eficient. Mi-a palcut la nebunie modul cum a decurs discutia, faptul ca oamenii aia intr-adevar nu erau acolo s aincurce pe nimeni ci sa ne ajute sa ne corectam si sa de ao sansa de afirmare mai departe celor mai buni din cei prezenti. Din fericire, membrii juriului ne-au acordat aceasta sansa de a arata ca stim sa invatam din greseli, fie ele si minore si in mare parte datorate lipsei de experienta. Asadar, V-ati imagina finala fara noi? Nici nu e nevoie, pentru ca vom fi acolo. Echipa FIVIES din IASI, FEAA - Marketing este in finala! We like to play, all the way!

Olimpiadele Comunicarii - 2 zile in jungla de beton

Salutare tuturor! Numai ce m-am intors in capitala Moldovei, Iasul, si sunt dornic sa va povestesc cum au fost cele doua zile petrecute in Bucuresti. Ploua cu galeata cand am ajuns si atmosfera nu era nici pe departe primitoare. Trafic salbatic, lume grabita si indiferenta, balti cat cuprinde si dezorientare totala. Ce-i drept, inceputul a fost mai greu, pana ne-am intalnit cu o echipa din Cluj in fata la Intercontinental, si cu Marius, Directorul de PR. Am mers cu totii la Cafeneaua Actorilor unde preturile practicate in centrul capitalei ne-au taiat considerabil din setea ce o acuzam cu totii la inceput; dar daca tot eram acolo, ne-am comandat fiecare cate ceva si ne-am pus pe povesti. Mi s-a confirmat inca o data ca astia din Cluj nu-s normali,nici unul, si s anu creada cineva ca generalizez. Clujenii sunt o specie aparte, o specie draga mie insa. ne-am inteles super si am hotarat sa pastram legatura in continuare, indiferent de rezultatele de a doua zi.
Daca va ganditi cumva ca ce-a fost mai greu a trecut odata cu prima cana de ceai, cititi mai departe.
N-am putut din pacate sa stam toti in acelasi loc, asa ca ne-am cazat fiecare pe unde am putut: Luciana prin Otopeni, Carmen prin Drumul Taberei, Stefan in Giulesti, iar Vasile si cu mine la un prieten bun de-al meu care a fost de fapt, solutia noastra salvatoare, intr-un camin in Regie.
Luni dimineata la ora 8 am dat trezirea la toata lumea, si am plecat cu Vasile pe jos pana in Crangasi, de unde am mers cred ca peste 10 statii cu tranvaiul pana in Piata Presei Libere. Acolo am inceput sa ne sunam colegii. Carmen ajunsese deja la cladirea aceea de seamana cu Empire State Building si care am aflat eu mai pe urma ca era tocmai Casa Presei. A aparut in scurt timp si Luciana si cum pe Stefan il culesesem din statie de la Giulesti in prealabil am inceput sa orbecaim cautand locul unde urma sa aiba loc preselectia. Am gasit pana la urma, dar cu totii ne-am intrebat: "oare mai ascuns de atat putea fi?"
A urmat apoi inregistrarea echipei, ceva emotii si mult stres, dar asta face deja obiectul unui nou articol.

Olimpiadele comunicarii - O ora pana la plecare

Asa cum spune si titlul articolului, mai este doar o ora pana ne urcam in masina si plecam spre Bucuresti. Ne-am facut bagajele, lasam emotiile acasa si plecam sa prezentam juriului ideile pentru care ne-am batut si injurat toata saptamana. La ora 15:00 ne intalnim la Intercontinental cu celelalte echipe si mergem la un suc pe undeva sa ne cunoastem mai bine si sa mai schimbam impresii si pareri, dupa care directia Regie, de unde o sa va relatez cam cum a fost intalnirea dinainte de ziua cea mare. Ajungem in finala? ramane de vazut.....cum ar spune un bun prieten de-al meu.... All the way man!

Olimpiadele comunicarii - Cum a inceput?

Salutare! asa cum scriam la un moment dat si pe blog-ul echipei Fivies, nu sunt blogger de prea mult timp; de fapt, acesta este primul meu articol pe blog-ul personal. Din nou tarziu in noapte, din nou treaz, din nou aici. Plictisitor pentru unii, fascinant pentru altii, mai mult decat normal in ceea ce ma priveste.
Am sa incerc sa-mi fac loc printre scrumiera plina si cana cu ceai, si am sa va povestesc cum am ajuns sa particip la acest eveniment, la acest interviu la scara nationala cum imi place mie sa spun.
Era o dimineata mohorata de joi, iar la seminarul de logistica urmau sa se prezinte diverse studii de caz. Vazandu-ne cam adormiti, proful s-a gandit ca ar fi bine sa ne invioreze putin. Ne-a informat asupra unui eveniment la care ne invita sa participam, evident, Olimpiadele Comunicarii. Initial nu s-a aratat nimeni dornic. Am spus cu totii pas. Unii prea preocupati de prezentarea ce urma, altii cu gandul la licenta sau la cum sa faca sa imbine cat mai bine job-ul cu scoala. Atat ca, a doua zi, primesc un telefon de la o buna prietena si colega de grupa, telefon care a sunat cam asa: "auzi ma, eu si inca 2 colegi vrem sa participam la concursul de care a zis profu. Te bagi sau mai cautam?". Cam atat a fost nevoie ca sa incep sa ma gandesc...ori imi vad mai departe de job si licenta, ori fac si eu ceva mai aparte. Asa cum probabil banuiti am acceptat. Chiar imi doream sa arat ca am o parte creativa dornica sa iasa la iveala. In aceeasi zi ne-am intalnit, am citit pe site regulamentul si ne-am si apucat de treaba. Dupa jumatate de ora de uitat pe pereti, si-a facut cineva curaj si a spus:"marirea gradului de incredere in politie,...yeah right". Am inceput sa intoarcem problema pe toate partile si pana la urma a iesit....cum sa spun..o ceva. Fara cap, fara coada, dar era ceva. Am gasit numele echipei, am gasit slogan si am incropit o sigla mai de doamne ajuta, ca n-am avut nici un desenator profesionist printre noi. Apoi ne-am apucat noi sa ne facem blog. Nu aveam nimic concret de trimis la Bucuresti, dar noi alegeam culori pentru blog. Cele mai faine idei vind in joaca a zis cineva, si bine a zis, pentru ca a doua zi, dupa certuri, istericale, orgolii calcate in picioare, injuraturi in gand si pumni in masa, ne-am hotarat asupra spotului tv. Ne-am ocupat si de partea de strategie, dupa ce am fixat in prealabil obiectivele si am obtinut din aproape nimic, ceva ce pana la urma s-a dovedit oricum a nu fi pe placul nostru. Punct si de la capat. Iar nervi, iar tigari, iar litri de suc, iar miros de creier ars pana cand am ajuns la un consens. Am pus ideile cap la cap si a rezultat o campanie interesanta, ce combina impactul pozitiv cu cel negativ...tare nu? Toata lumea fericita, ne-am facut repede o descriere si am trimis mail la Bucuresti. Confirmarea nu a intarziat sa apara ceea ce ne-a bucurat nespus. Dupa certuri interminabile si lupte psihologice, dupa ce am trecut prin toate starile posibile, eram in sfarsit o echipa: FIVIES. Fivies like to play! Bucharest, here we come!